1 August, 2010

Ciprian Cordoş are 29 de ani şi este cunoscut de clujeni ca fiind unul dintre puţinii dresori din oraş. Stăpînii căţeilor apelează la el pentru a-şi disciplina odraslele patrupede sau pentru a-i antrena să fie buni paznici. Practică dresajul de zece ani şi are atestat de instructor şi atentator (om de atac) de specialitate de patru. „Îmi place foarte mult meseria mea, iubesc cîinii. În familia mea nu sînt iubitori de animale, poate de-asta m-am îndreptat spre o asemenea meserie, ai mei nu m-au lăsat să ţin cîini în casă. Lumea mă cunoaşte ca dresor de la televizor, din ziare, de la competiţiile canine şi de pe stradă, unde fac dresaj de socializare şi de disciplină. Oamenii apelează cel mai des la dresajele de disciplină”, spune Ciprian. El susţine că meseria lui devine dificilă din cauza stăpînilor, deoarece dau peste cap de cele mai multe ori ce face el. „Cînii pornesc la zero, urmează perioada de dresaj şi apoi predarea lor în mîinile stăpînilor, care de cele mai multe ori îi derutează, pentru că nu ştiu cum să se poarte cu ei, nu ştiu bine comenzile şi nu oferă recompensă”,  povesteşte Cipri.

Ciprian ne-a făcut cunoştinţă cu Oscar, un rotweiller simpatic adus din Dej pentru dresaj. „Cînd mi l-a adus doamna Melania, Oscar era foarte speriat şi, din cauză ca a fost ţinut departe de casă, nu a mîncat patru zile nimic. Am reuşit totuşi să-mi fac treaba deşi am fost reticient, nu am crezut că o s-o scot la capăt cu el”, a completat instructorul. Un dresaj de disciplină şi socializare, 20 de şedinţe, costă în jur de 300 de euro, detalii, contact şi referinţe găsindu-se pe site-ul lui Cipri, dogmaster.ro.

Instructorul de canini consideră că, pînă acum, cea mai mare realizare a lui este un  ciobănesc belgian malinois, femelă, pe nume Hanna, care după dresaj a fost dusă în Anglia unde este folosită ca şi cîine de serviciu în poliţie. A luat locul întîi la campionatul naţional de poliţie al Angliei. „Îmi doresc foarte mult să deschid o şcoală de dresaj, iar acum pregătesc un alt ciobănesc belgian, de data aceasta mascul, cu care sper să ajung la mondiale”, a completat Ciprian.

Sursa: ftr.ro

Leave a Reply

Facebook button