1 August, 2010

Pîna în 1990, dresorii de cîini nu existau, ca meserie, iar de aceasta activitate se ocupau o mîna de oameni, în marea lor majoritatea militari sau politisti. Existau doar cîteva centre de instruire, cele mai multe în unitati militare specializate, cel mai cunoscut fiind centrul de la Sibiu, unde au fost educati si însotitorii fostilor demnitari comunisti. Ce-i drept, exista si o asociatie “civila” specializata, însa numarul instructorilor era extrem de redus, dresajul canin cunoscînd o reala dezvoltare abia dupa 1995.

Activitatea de dresaj canin a debutat într-o forma organizata în 1970, la Arad, odata cu înfiintarea Centrului National de Dresaj, fondat de Radu Ciobanu. Primii instructori atestati au aparut în 1980, iar demonstratii de dresaj erau tinute în deschiderea expozitiilor canine. O alta asociatie de profil a fost înfiintata la Bucugi si era specializata în instruirea cîinilor de salvare, pentru activitatea de salvamont, însa clubul a avut o viata scurta. În 1998, a fost înfiintat Clubul National al Cîinilor Utilitari, care si-a desfasurat activitatea în diverse formule organizatorice pîna în 2002, perioada fiind marcata de numeroase frictiuni, generate din cîte se pare chiar de conducerea Asociatiei Chinologice Române. Timp de trei ani nu a mai existat în tara activitati organizate cu cîini utilitari, pentru ca, în 2005, clubul sa fie reactivat si apoi transformat în Clubul de Dresaj Canin din România, organizatie membra a Asociatiei Chinologice Române. În prezent, Clubul este recunoscut si pe plan international si a ajuns chiar sa organizeze cursuri post-universitare de specializare, împreuna cu Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Este simplu de înteles de ce, în aceste conditii, meseria de instructor canin nu are înca o larga dezvoltare în tara, iar practicantii ei nu sînt foarte numerosi, desi cei care aleg aceasta ocupatie nu au nevoie de studii îndelungate. Practic, pentru obtinerea unui atestat de instructor, persoana interesata trebuie sa faca macar un stagiu de instruire si sa participe la o sesiune de examinare. Exista mai multe grade de specializare, începînd cu cel de asistent instructor, în ierarhia meseriei mai existînd instructori, atentatori (care joaca rolul infractorului în sedintele de dresaj), instructori specializati si comisari de ring (care se ocupa de partea de jurizare la competitii de profil). Însa, practicantii acestei meserii trebuie sa fie înzestrati de la natura cu un profil psihic mai aparte: în primul rînd nu trebuie sa se teama de cîini, trebuie sa aiba mult fler, sa simta cum reactioneaza un cîine, sa aiba multa, multa rabdare si, nu în ultimul rînd, pasiune. Si toate acestea pentru ca nu se pot obtine rezultate în dresarea unui cîine decît dupa multa munca.

Pentru a avea un cîine ascultator, care raspunde la comenzile stapînului, dresajul trebuie început din primele luni de existenta ale patrupedului. “Pentru un cîine de companie perioada de disciplinare este bine sa înceapa la vîrsta de 5-6 luni, pentru paza teritoriala, instructajul poate debuta de la un an, însa pentru dresaj competitional trebuie lucrat cu cîinele înca de cînd acesta are cam opt saptamîni”, spune Ciprian Cordos care se ocupa cu instructajul canin de peste zece ani. Nu exista o perioada prestabilita de dresaj, totul depinzînd de caracterul cîinelui si de “cei sapte ani de acasa” – adica de modul cum acesta a fost tratat de stapîn. Evident, cîinii rasfatati sînt mai greu de educat, în timp ce cu unii tratati mai întelept se obtin rapid rezultate. De asemenea, dresajul nu trebuie întrerupt niciodata. “Nu este un lucru care se face o data si gata; dresajul trebuie exersat pe tot parcursul vietii cîinelui, e aproape ca antrenamentul pentru sportivi”, sustine Ciprian. Dar, pentru a se putea bucura de un cîine ascultator, stapînul trebuie sa se implice în aceasta activitate, pentru ca daca nu va avea acelasi comportament ca un instructor specializat, toata educatia cîinelui se duce pe apa sîmbetei.

Ca orice meserie si aceasta are mici secrete. Instructajul începe cu stabilirea contactului între instructor si cîine, lucru care este obtinut prin multa hrana – de regula bucatele de carne fiarta. Apoi se trece la lucrurile simple – cum ar fi mersul la pas si mersul în lesa – urmate de învatarea comenzilor elementare “pas”, “sezi”, “culcat”, “asteapta”, “aici”, “liber” si, mai ales, “nu”. De asemenea, în aceasta faza, un cîine este învatat sa nu fie agresiv sau, dimpotriva, prea fricos, sa nu latre în exces sau sa nu roada lucrurile din casa. Se poate spune ca un cîine care are un comportament “civilizat” si care executa comenzile verbale a trecut de clasele primare si poate deveni un partener agreabil pentru stapîn. Dar exista si instructaje mai complexe, care sînt utilizate pentru cîinii de paza teritoriala, pentru cei care însotesc nevazatorii sau pentru cei care participa la diferite competitii de profil – stadiu care ar putea fi echivalat cu cel al studiilor superioare. “Scoala” nu este excesiv de scumpa si costa între 150 si 200 euro pe luna, în functie de gradul de pregatire cerut pentru cîine si, fireste, de tarifele percepute de instructori.

Fiecare rasa de cîini este adecvata pentru un anumit gen de activitate. În functie de caracterul pe care îl au, cîinii pot sa îndeplineasca un anumit set de sarcini, fiind complet nepotriviti pentru altele. Astfel, este greu de crezut ca dintr-un Saint Bernard sau un Terra Nova (ambii folositi pentru activitati de salvare, montana respectiv acvatica) ar putea iesi vreodata un bun cîine de paza, asa cum este aproape imposibil ca posesorul unui Foxterrier sa se bucure vreodata de liniste acasa. Daca cineva vrea un cîine de companie poate sa-si ia un Golden Retriever, un Labrador, un Boxer, un Brac german sau chiar un Collie, iar daca opteaza pentru un cîine de paza poate avea încredere într-un Malinois, un Rotweiller, un Doberman, un Ciobanesc german sau unul caucazian.

Prima asociatie chinologica din România (Societatea pentru Îmbunatatirea Rasei Canine din România) s-a constituit în 10 aprilie 1927 la Bucuresti, sub patronajul Principelui Nicolae. În 1933, organizatia a obtinut personalitate juridica si a devenit membra a Federatiei Chinologice Internationale. Dupa 1945, sub regimul comunist, asociatia a încetat sa existe. În 1969, a luat fiinta, la Arad, “Asociatia Chinologica Româna”, care a devenit membru asociat al Federatiei Chinologice Internationale în 1973. Pîna în 1990, în contextul politico-social al acelor timpuri, activitatile Asociatiei s-au desfasurat cu dificultate, iar multe rase canine au disparut practic din România. Dupa 1990, Asociatia s-a scindat în doua entitati diferite, reunificarea avînd loc în 1996. Din 2001, organizatia are statul de membru federal al Federatiei Chinologice Internationale. Din 2005 Clubul de Dresaj Canin este membru “cu acte în regula” al Asociatiei Chinologice Române.

Sursa: ftr.ro

Leave a Reply

Facebook button